Cu bebe la inot - De ce in apa atat de repede?

Întrebări frecvente pe care le au părintii:

  1. Când putem începe înotul cu bebeluşul?
  2. Cum "înoată" bebeluşii?
  3. Care sunt beneficiile activităţii acvatice?
  4. Care este rolul părintelui în timpul cursului? De ce este important ca mama/tatal să fie cu bebeluşul său în apă?
  5. În cât timp învaţă bebeluşul să înoate?

ASPECTE AFECTIVO – RELATIONALE

  1. Continuitate
  2. Relatie exclusivă
  3. Dimensiune ludica
  4. Autonomie
  5. Empowerment
  6. Plăcere
Curs de inot copii

Pentru că...

MOTIVE ALE PARINTILOR:
  • Imi place in apa si vreau să transmit acest lucru si copilului meu;
  • Imi este teama de apa si nu vreau ca fiului/fiicei mele să ii fie teamă;
  • Sunt curios/curioasă cu privire la reactia copilului;
  • Este un mediu pe care copilul deja il cunoaste;
  • Vreau să invete să inoate;
  • Putem sta in contact direct;
  • Ne putem impartasi experientele cu alti parinti;
  • Pentru a favoriza relatia cu tata.
BENEFICII:*
  • Apa favorizeaza motricitatea spontană a nou-născutului;
  • Este o modalitate plăcuta de a petrece timpul impreună (relatie exclusivă cu mama/tata prin contact fizic, priviri, imbratisări, cantec, joc);
  • Creste capacitatea pulmonara, implicit rezistenta fizică si imunitatea;
  • Continuarea experientei intrauterine (lichidul amniotic) in piscină;
  • Posibilitatea de reactivare a competentelor motorii datorita reducerii fortei de gravitatie;
  • Pentru copil este un loc al plăcerii senzoriale (stimulare senzorială/motorie spontană/voluntara/finalizata).
BENEFICII PENTRU MAMA:
  • Dezvoltarea unei mai mari sigurante in manevrarea copilului;
  • Diminuarea starii de anxietate/teama/angoasă;
  • Culegere/schimb de informatii despre nou-născut (alăptare, alimentatie, jocuri etc.);
  • Creste stima de sine;
  • Loc de socializare;
  • Intalnesc alte mame cu care pot imparti experiente;
  • Acceptare/apartenenta;
  • Reelaborarea experientelor;
  • Schimbarea mediului si a activitatilor zilnice;
  • Activarea dimensiunii ludice.
BENEFICII PENTRU TATA:
  • Achizitionarea sigurantei manipulării copilului;
  • Diminuarea starii de anxietate/teama in preajma copilului;
  • Loc privilegiat pentru un contact puternic emotional exclusiv;
  • Creste stima de sine;
  • Loc de socializare;
  • Recunoastere socială/personală a noului rol;
  • Acceptarea/apartenenta la familie;
  • Activarea dimensiunii ludice;
  • Ocazie de a culege/schimba informatii/experiente cu alti tati.

* De ce să ne împrietenim cu apa?
Pentru că apa este elementul fundamental al vieţii.

Pe planeta noastră întinderea de apă este mai mare decât cea a uscatului. Prin analogie, corpul nostru este în mare parte alcătuit din apă: corpul unui adult conţine 60% apă, în timp ce cel al unui copil este alcătuit din 65 – 70% apă. Spre bătrâneţe, cantitatea de apă din organismul nostru tinde să se reducă spre 50 – 55% şi pe parcurs ce pierdem din cantitatea de apă, pierdem şi din capacitatea noastră vitală. Aşadar, apa este fundamentală pentru viaţa noastră.

1. CÂND PUTEM ÎNCEPE ÎNOTUL CU BEBELUŞUL?

Procesul de învăţare începe de la naştere. Nou-născuţii sunt precum buretele: absorb informaţiile din noul mediu. Şi, să nu uităm, provenim din mediul acvatic (nouă luni "înotăm" în lichidul amniotic), apa însemnând viaţă.
Apa este mediul perfect pentru stimularea copilului. "Băiţa" trebuie să fie un loc al bucuriei, al jocului şi stimulativă. Ea trebuie să fie şi o activitate prin care părintele şi copilul să comunice şi să interacţioneze cu fiul/fiica sa. Primele experienţe ale bebeluşului legate de apă sunt de fapt primele lecţii de înot.
Cu bebeluşul se poate merge la piscină începând de la 2 luni si jumatate. La această vârstă copilaşul este interesat de diferite sunete, imagini, activităţi, au un bun control al gâtului şi părinţii sunt mai încrezători în ei înşişi în timp ce lucrează cu copilul. Este însă foarte important ca bebeluşul să vină în contact cu apa într-un mediu controlat şi liniştit. Apa trebuie să fie caldă (cca. 32°C – 33 °C), pentru a-i conferi copilului confort fizic.

2. CUM ÎNOATĂ BEBELUŞII?

Bebeluşii şi copiii foarte mici nu au abilitatea şi cunoştinţele necesare pentru a înota, tehnic vorbind, până la vârsta de 4 ani. Oricum, ei se pot deplasa prin apă până la această vârstă, la început susţinuţi, şi mai apoi, singuri.
Bebeluşii şi copiii mici folosesc mişcări instinctuale pentru a se propulsa în mediul acvatic. Copiii foarte mici obişnuiţi cu apa, se ondulează şi se împing precum delfinii sau au tendinţa de a imita târâtul terestru. Un copil care are parte şi de activitate acvatică pe parcursul creşterii sale va beneficia de o dezvoltare mai rapidă, de o imunitate mai ridicată şi de o inteligenţă motrică mai ridicată decât copiii care sunt crescuţi doar după metode tradiţionale.

3. CARE SUNT BENEFICIILE ACTIVITĂŢII ACVATICE?

  • imunitate crescuta;
  • dezvoltarea armonioasă a sistemului muscular si osos;
  • cresterea capacitatii pulmonare, care conduce la o mai bună oxigenare a intregului organism;
  • indreptarea unor deficiente pozitionale intrauterine;
  • ajuta in dezvoltarea normal a prematurilor si a copiilor cu risc neuromotor la nastere;
  • creste inteligenta emotională;
  • pastrarea reflexelor primare si transformarea lor in automatisme conduce la o evolutie psihomotorie armonioasă precoce;
  • datorita dezvoltarii precoce a aparatului locomotor, copiii care beneficiaza de activitate acvatică reusesc să se deplaseze singuri mai repede;
  • intrand in contact cu alti copii mai devreme, capata un comportament social adecvat mult mai repede, depasind mai usor perioada de egocentrism prin care trece orice copil.

4. CARE ESTE ROLUL PĂRINTELUI ÎN LECŢIA DE ÎNOT? DE CE ESTE IMPORTANT CA MAMA/TATAL SĂ FIE CU BEBELUŞUL SĂU ÎN APĂ?

 

Mama cu copilul la inot in piscină

 

Copiii sub vârsta de 3 ani sunt dependenţi de părinţii lor, în special de mamă. În cartea "Psihologia vârstelor" psihologul Tinca Creţu menţionează faptul că în primul an de viaţă al oricărui copil se "creează o bază primară puternică a ataşamentului faţă de mamă". Ataşamentul este de fapt o "continuare a afectivităţii dintre mamă şi copil din perioada prenatală. Evoluţia afectivă a sugarului este profund marcată de această relaţie şi de climatul general al familiei". (Creţu, Tinca – "Psihologia vârstelor", editura Polirom, Iaşi, 2009).
Implicarea parentală în lecţia de activitate acvatică este importantă, pentru că alături de părinte copilul învaţă respectul pentru apă şi va înţelege mai repede şi mai uşor că nu are voie să intre în piscină (sau în orice altă apă) neînsoţit de un adult. Astfel, copiii vor evita să se expună situaţiilor periculoase.
Din studiile făcute şi din experienţa diferiţilor instructori din întreaga lume din ultimii 30 de ani, se ştie că copiii sub 3 – 4 ani nu au abilităţile cerute pentru a se coordona şi înota în "stilurile convenţionale". Pentru rezultate cât mai bune ei au nevoie de îndrumare, instruire, de timp, dar în primul rând de foarte multă răbdare şi atenţie, mai ales din partea părintelui. Copiii care vor avea un părinte calm, răbdător şi relaxat alături de ei se vor coordona mai bine şi vor învăţa să înoate mai repede decât cei care nu au avut parte de această oprtunitate. Înotul trebuie să fie o activitate distractivă şi plăcută. Nu vă comparaţi niciodată bebeluşul/copilul cu un altul pe care îl vedeţi. Fiecare este unic, are un ritm propriu de dezvoltare, care trebuie respectat de părinte şi/sau de instructor. Ce mai trebuie să înţelegeţi de la bun început, este că această activitate se întinde pe perioade lungi de timp (2 – 3 ani sau mai mult), iar rezultatele se văd în acest interval de timp, şi nu după 1 – 2 luni. Dacă dumneavoastră sunteţi calm şi relaxat, răbdător, vesel, aşa va fi şi copilul dumneavoastră, iar înotul va putea fi o experienţă minunată pentru copilul dumneavoastră şi, de ce nu?... şi pentru dumneavoastră.

5. ÎN CÂT TIMP ÎNVAŢĂ BEBELUŞUL SĂ ÎNOATE?

Este imposibil să se dea un răspuns exact acestei întrebări, pentru că fiecare copil este unic şi are propriul ritm de dezvoltare şi propriul ritm de achiziţie a informaţiilor. Dar practica regulată a oricărei activităţi, nu doar a înotului, este foarte important. Aşadar, dacă doriţi ca acest lucru să se întâmple suficent de repede trebuie să îi oferiţi copilului dumneavoastră oportunităţi regulate de a exersa.
Părinţii trebuie să înţeleagă, şi să accepte, că învăţarea cere răbdare şi devotement. A învăţa să înoţi corect şi frumos cere ani de antrenament. Nu trebuie să vă gândiţi că fiul sau fiica dumneavoastră va ajunge să practice acest sport la nivel de performanţă dacă el/ea nu îşi doreşte acest lucru, dar dacă vă doriţi să înveţe să înoate corect şi bine şi să practice un sport sănătos şi care să îl dezvolte armonios, trebuie să înţelegeţi că într-adevăr, este nevoie de mai mult de 6,8, 10 sau 12 şedinţe şi are nevoie de luni, respectiv ani de zile pentru a ajunge la rezultate bune.
Pentru bebelus, a invăta să inoate este o achizitie secundara care se va petrece in timp, dacă aveti suficienta rabdare. Foarte importante sunt achizitiile mentionate mai sus.

COPILUL – OGLINDA FAMILIEI

Doctorii în medicină Boris Guinzbourg şi Andrea Lucca au scris o carte care se numeşte "AQUANANDA – acquaticita per bambini. Un percorso di sviluppo per i primi anni di vita", în care autorii pun mare accent pe legătura mamă – copil, legătură pe care cei doi au observat-o predând activităţi acvatice în Italia de peste 30 de ani.
Ei afirmă că "persoanele sensibile pot percepe sentimentele altora ca pe nişte unde electromagnetice şi le transmit pe ale lor în acelaşi mod, transferând astfel fericirea şi bucuria, dar şi îngrijorarea sau frica. Sentimentele şi emoţiile părinţilor se transmit de la părinţi la copil, creându-se astfel un câmp energetic specific fiecărei familii.
Atunci când un instructor începe să lucreze cu un copil, acesta intră în câmpul energetic al familiei sale". De aceea, la început, copilul îl priveşte cu suspiciune, iar mama trebuie să fie puntea de legătură între acesta şi copil. "Copiii mici au o mare sensibilitate în ceea ce priveşte familia lor şi reacţionează rapid şi clar în situaţii variate. De exemplu, dacă părinţii merg la o petrecere împreună cu copilul lor, iar acesta se agită şi se joacă foarte mult, este posibil ca în ziua următoare, pentru a se elibera de agitaţia acumulată cu o zi înainte, să aibă o stare febrilă. Acest lucru se întâmplă pentru că emoţia a fost prea puternică şi el trebuie să o elimine. Un caz emblematic este acela al unei fetiţe care, brusc, a refuzat laptele matern. Au fost consultaţi doi medici (cel de familie şi un medic homeopat) şi mama a fost sfătuită de ambii să treacă la laptele praf. Discutând cu mama, s-a constatat însă, că problema a apărut după ce copilul a asistat la o discuţie foarte incordată între cei doi părinţi, care divorţau. A fost suficientă o mică schimbare a ambientului familial şi participarea la o şedinţă de activitate acvatică pentru ca micuţa să accepte din nou fericită laptele matern.
În calitate de părinţi este obligatoriu să încercăm să transmitem copiilor energii pozitive. Trebuie să încercaţi mereu să apăreţi în faţa copiilor într-o condiţie psihică bună şi într-o stare echilibrată. În apă transmiterea de energie creşte, deoarece copilul este într-o stare naturală de mare deschidere, deoarece apa este un mediu cu proprietăţi conductoare accentuate. Prin urmare, e necesar să se stabilească nivelul de energie înainte de şedinţa de activitate acvatică, pentru ca părintele să fie capabil să comunice cu copilul pentru ca acesta să aibă o predispoziţie pozitivă. Din păcate, mulţi părinţi au tendinţa de a transmite anxietate, temeri, griji, tensiuni emoţionale.
Oamenii religioşi se roagă, alţii se eliberează de tensiune practicând diferite sporturi, iar alţii se eliberează prin yoga şi meditaţie. Dacă le veţi cânta copiilor în piscină, acest lucru va fi o practică pozitivă, pentru că ei vă vor recunoaşte vocea. Muzica, fie ea şi cea clasică, e mai puţin eficace decât vocea mamei. Nu contează dacă mama are voce sau nu, copilul va fi mult mai relaxat auzindu-i glasul.
O altă modalitate utilă de a-l face pe copil să se relaxeze în apă este ca mama să se joace cu copilul. Ea poate purta o cască cu flori sau una colorată. După ce mama s-a scufundat, îşi va scoate mai întâi de sub apă capul, apoi faţa. Copiii se vor distra, încercând chiar să le scoată casca şi să o mute pe capul lor. Este un mod de a ajuta copilul să uite de temerile lui şi să se relaxeze. Ei sunt atraşi de la naştere de formele circulare precum chipul mamei, cap, ochi etc. şi până la un an de culorile primare".
La primul contact cu apa, un bebeluş se poate simţi stresat (datorită locului nou, al chipurilor noi pe care le întâlneşte sau din cauza faptului că urmează să facă "băiţă" într-o "cadă" uriaşă). "În acest caz, cel mai bine este ca bebeluşul să stea cu mama, care trebuie să îl sprijine pe pieptul ei, încercând să îi transmită sentimentele ei de afecţiune şi iubire. Copilul se va linişti curând datorită sintoniei create între cei doi. Mama poate comunica cu copilul ei într-un mod direct, non-verbal.
Pentru a nu traumatiza copilul este bine ca şi părinţii să participe la activităţile acvatice, nu doar să îşi lase copilul pe mâna instructorului. Părintele trebuie să facă absolut tot ceea ce face şi copilul; de exemplu să se scufunde împreună cu acesta sau înaintea lui, demonstrându-i că se distrează în timp ce se scufundă – acest lucru va relaxa copilul şi va uşura munca cu el în apă". Scufundările sunt o oglindă a relaţiei mamă – copil: în funcţie de răspunsul copilului se poate observa cât de strânsă e legătura între cei doi şi câtă încredere are copilul în mamă. Chiar dacă după o scufundare copilul plânge, nu trebuie renunţat. Plânsul este o reacţie normală, iar dacă copilului i se distrage atenţia prin joc, cu timpul acesta se va linişti, iar scufundările vor deveni o joacă pentru el. Însă dacă plânsul nu se opreşte şi chiar se intensifică, atunci înseamnă că există o problemă de relaţionare între cei doi. De exemplu, dacă mamei îi e frică de apă, indicat este ca, înainte de începerea activităţii acvatice cu copilul, să se lucreze întâi doar cu mama pentru a nu transmite aceeaşi teamă copilului, lucru pe care copilul nu trebuie să îl simtă. Aşadar, va trebui ca mama să fie învăţată să se scufunde pentru a-i demonstra, în primul rând ei, că nici copilului nu i se poate întâmpla nimic rău în timpul imersiei. În concluzie, mama trebuie ajutată să se elibereze de propriile-i senzaţii negative: când se va simţi în siguranţă şi liniştit, copilul ei se va obişnui mult mai repede să se simtă bine în apă. Apa are o putere terapeutică considerabilă şi este cu siguranţă un co-adjuvant util în tratarea unor tulburări psihice.
Este adevărat că părinţii transmit copiilor cunoştinţele lumii în care trăim, dar şi copiii transmit adulţilor ceva din lumea lor, ceva ce adulţii au pierdut: capacitatea de a se amuza, de a descoperi miracole şi încrederea în descoperirea lucrurilor noi. Adulţii capabili să fie pregătiţi şi deschişi să înveţe de la copii creează un schimb pozitiv prin care reuşesc să recupereze experienţe de importanţă vitală, care îi va ajuta, de mâine, să nu devină nişte roboţi şi să rămână blocaţi în propria imposibilitate de a se dezvolta.
Un copil te ajută să vezi această lume într-un mod diferit; dacă ne concetrăm doar pe lucruri tehnice, mai devreme sau mai târziu, ceva se va rupe în noi şi va apărea o criză (nu uitaţi că antidepresivele sunt cele mai vândute medicamente din lume!). De cele mai multe ori o mamă are mii de lucruri de făcut acasă şi continuă aşa fără să reuşească mereu să-şi perceapă propriile emoţii şi propria capacitate de a le transmite copilului. În apă, acordându-şi timpul potrivit, va descoperi contactul şi legătura autentică şi unică pe care trebuie să o aibă o mamă cu copilul său (acelaşi lucru este valabil şi pentru taţi) ("AQUANANDA – acquaticita per bambini. Un percorso di sviluppo per i primi anni di vita", editura Tecniche Nuove, Milano, 2008).
Practicând activităţile acvatice creaţi o spirală de creştere pozitivă care implică ambele părţi: şi pe cei mici şi pe părinţi.

DIFICULTATI INITIALE PENTRU MAMA SI TATA

  • Plecarea de acasă cu genti, gentute, scoică etc.;
  • Incercarea de a face să coincida programul de somn si de masă al copilului, cu cel al starii de veghe si programul cursurilor;
  • Disconfortul dezechiparii/echiparii inainte si dupa curs;
  • Este un angajament pe termen lung;
  • Are un cost;
  • Anxietatea de a transmite tensiunile parintelui copilului;
  • Teama ca bebelusul să nu inghită apă;
  • Teama ca bebelusul să nu se imbolnăveasca;
  • Schimbările bruste de temperatură;
  • Sezonul de iarnă;
  • Mama/tata au teamă de apă;
  • Mituri cu privire la aparitia otitelor, contactării ciupercilor/verucilor;
  • Conditionări culturale ale bunicilor/părintilor sau a unora dintre medicii curanti ai copilului;
  • Acceptarea si respectarea inclinatiei naturale sau a aversiunii fată de mediul acvatic a copilului sau a parintelui insusi;

DIFICULTATI INITIALE PENTRU COPIL*

  • Nepotrivire intre ritmul său biologic si nevoile părintilor;
  • Stress-ul adaptării (ambient nou, temperatură, vestiar, dus);
  • Dificultăti legate de temperamentul copilului (capacitate mai mică sau mai mare de adaptare);
  • Dificultate in respectarea propriei inclinatii/aversiuni naturale fată de mediul acvatic.

Toate aceste lucruri pot fi depăsite cu perseverentă si răbdare din partea părintilor. Acestia nu trebuie să abandoneze la cel mai mic semn de disconfort al copilului sau al lor. Important este să gasiti un echilibru intre nevoile dumneavoastră si cele ale copilului si să il respectati, iar lucrurile vor intra pe făgasul dorit de dumneavoastră.

*ASPECTE AFECTIVO – RELATIONALE

Please install the Flash Plugin

1. CONTINUITATE

Apa este locul ideal unde continua limbajul tonico-emotional initiat in timpul sarcinii.

2. RELATIE EXCLUSIVA

Apa este locul in care relatia copil – parinte este facilitata prin lipsa elementelor disturbatoare. Contactul corporal favorizeaza comunicarea si relatia exclusivă.

3. DIMENSIUNEA LUDICA

Intalnirea in piscină devine o ocazie pentru parinte de a se raporta sub forma ludica la propriul copil si de a redescoperi dimensiunea locului, cantecului, expresiei corporale, uneori chiar in timpul propriei experiente de scufundare.

4. AUTONOMIA – care este scopul final al educatiei acvatice?

Aceasta este principală intrebare care trebuie pusă parintelui care isi insoteste copilul la curs; cu siguranta că apa ridică aceleasi intrebari de care se impiedică un parinte in orice mediu, chiar le extinde.
De exemplu, ambientul acvatic, care reprezinta totusi un pericol pentru fiinta umană, accentueaza un atasament angoasat/temator si hiperprotectiv al unui parinte, care exista, cu siguranta, si pe uscat. Acest lucru inhiba copilul in initiativele sale.
Cursul de activitate acvatică va putea să-l facă pe parintele de acest gen să-si asume un comportament mai relaxat si increzator – fie in apa, fie in afara ei (constient fiind de importanta acestui tip de comportament pentru copil), iar copilul să poata experimenta singur mediul inconjurator.
Acest tip de itinerar acvatic traverseaza etape precise care duc copilul de la dependent absoluta de mama la o autonomie completa fata de aceasta. Acest parcurs evolutiv il implica pe micut, dar mai ales mama si tatal vor putea să isi intarească prin apa acea atitudine nativă de a tine, a sustine si a-l lăsa să plece (să devină independent).
Piscina se transforma astfel in spatiu educativ, atat pentru copil, cat si pentru parinte. De exemplu, in actul de a da drumul copilului in timpul unei scufundari, are loc o educatie reciprocă in care parintele invăta să aiba incredere in copil, iar copilul invăta să isi masoare propriile-i forte.

5. EMPOWERMENT

In timpul cursului achizitionarea noilor competente induc mamei si copilului "sentimentul de a fi capabil", fapt ce permite achizitionarea unei mari autonomii cu privire la decizii in propria viata, asadar utile pentru imbunătatirea nivelului stimei de sine personală si afirmarii.

6. PLACEREA

In primele luni de viata copilul experimenteaza plăcerea prin satisfacerea propriilor nevoi si pentru a-si dezvolta competentele motorii si intelectuale:
- Cand un copil isi descopera mainile si le duce la gura, gasind plăcere in acest gest, il va repeta pe o perioada lunga de timp;
- Dacă o jucărie agitata provoacă un sunet plăcut pentru copil, acesta va repeta actiunea pentru a repeta zgomotul.
Fundamental, trebuie respectate timpul si ritmurile copiilor. Acestea trebuie să actioneze libere si nu pentru a raspunde asteptarilor presante ale parintilor/instructorilor. Copiii trebuie stimulati cu ajutorul plăcerii pană cand invătarea si experienta vor fi pozitive si de durata.